O carte care te îndeamnă la acţiune


Voi povesti azi despre o carte, apărută recent, scrisă de Luca DEZMIR. Cartea are titlul „Ieşi din labirint” şi a apărut în Editura Gordian la finele lunii mai 2010. Pentru că urmăresc proiectele autorului am avut şansa de a achiziţiona carte în primele zile după apariţie şi totodată să o primesc cu autograful autorului.

Este o carte practică pe care o recomand fiecărui tânăr şi nu numai… Dacă învăţăturile ei ar fi aplicate de cititori, posibil, că actuala perioadă de criză nu ne-ar speria atât de tare. Pentru cei care au şansa să o citească, o recomand cu toată deschiderea. Este primul „manual” de finanţe personale scris în limba română, adaptată specificului românesc.

Citirea acestei cărţi m-a determinat şi pe mine să-mi revizuiesc unele opţiuni strategice privind banii. Primul pas care-l voi face este să reactivez un mai vechi proiect al meu: tranzacţionarea FOREX. În consecinţă, a venit momentul să reiau acest proiect. Paşii pe care am să-i fac o să-i consemnez în pagina dedicată acestui proiect. Oricum, pe mine cartea (şi autorul) m-a convins că numai studiul şi o preocupare constantă te poate duce pe un nivel superior de cunoştinţe şi rezultate.

Mulţumesc Luca şi succes în proiectele tale !