Putem creşte absorţia de fonduri ?


Marţi, 26 ianuarie 2010, peste 105 reprezentanţi ai societăţii civile (asociaţii, fundaţii şi sindicate) au depus o scrisoare Primului Ministru prin care îşi exprimă îngrijorarea cu care se derulează implementarea proiectelor finanţate din fonduri structurale. Scrisoarea este edificatoare prin conţinutul său şi nu necesită prea multe explicaţii. Pornind însă de la această scrisoare vreau să fac câteva consideraţii.

Un prim aspect de luat în seamă ar fi: De ce societatea civilă trebuie să fie animatorul absorţiei fondurilor structurale? Există o Comisie Interministerială care are ca sarcină coordonarea şi monitorizarea absorţiei fondurilor structurale. Există pentru fiecare program structural o Autoritate de Management (AM) şi unul sau mai multe Organisme Intermediare (OI) care contribuie la implementarea instrumentelor structurale. Oare aceste structuri nu reuşesc să transmită semnale clare că absorţia fondurilor suferă? Dacă aceste mecanisme instituţionale au transmis semnalele şi totuşi nu s-a întâmplat nimic, atunci să presupunem că şi acest demers al societăţii civile are slabe şanse de succes… ?

Un alt aspect este că în mod evident procesul de absorţie a fondurilor structurale chiar suferă. Amintita scrisoare surprinde unele aspecte relevante însă ea poate fi completată cu alte „anomalii” întâlnite în toate fazele derulării unei finanţări de la cerere, implementare până la finalizarea proiectului. Urmărind procesul de accesare a finanţărilor în alte state membre ale UE vom constata că şi acolo se întâlnesc anomalii. Însă acestea sunt rezolvate cît mai urgent posibil, astfel încât beneficiarul să fie încurajat a depune proiecte. La noi, parcă se încearcă descurajarea beneficiarilor. Tot din comparaţiile cu alte state membre UE vedem că noi suntem campioni la birocraţie. Există birocraţie şi la alţii însă noi îi depaşim pe toţi. Constatăm că nu mai avem suficient personal în structurile AM şi OI însă nu renunţăm la birocraţie şi la avize lipsite de importanţă în faza de elaborare a proiectului. Aşa, ca paranteză, de ce pe o hârtie sunt necesare două semnături şi două stampile puse de aceeaţi persoană? Probabil că ar fi un câştig evident pentru toţi dacă conţinutul ghidurilor şi cererilor de finanţare s-ar revizui în cel mai scurt timp. Decât să meregm pe actualele formulare mai bine am câştiga timp simplificând munca tuturor: solicitant, evaluator, monitor şi plătitor plus câteva instituţii conexe cu rol de avizare sau autorizare.

Suntem acum la mijlocul perioadei pentru care s-a făcut alocarea financiară, adică intervalul 2007 – 2013. Acest an este hotărâtor în absorţia fondurilor. Încă şi până la această dată România este donoare contribuind cu o sumă mai mare decât a încasat în relaţia cu UE. De aceea măsurile care ar facilita creşterea absorţiei fondurilor structurale ar trebui luate în regim de urgenţă.

În acest context, intervenţia societăţii civile este deplin justificată. Sper ca demersul iniţiat de ONG-uri să aibă succes. Sper ca guvernanţii să folosească întâlnirea solicitată de ONG-uri ca pe un veritabil schimb de experienţă nu ca o întâlnire formală. Reprezentanţii societăţii civile vor prezenta probleme concrete, posibil chiar soluţii care să poată fi luate în analiză. Dacă reprezentanţii guvernamentali vor veni cu explicaţii sau cu cifre care să contrazică realitatea nu vom avea decât de pierdut. Atât pe ansamblu ca ţară cât şi individual, la nivelul beneficiarilor dezamăgiţi…

Despre (re)desenarea regiunilor


În anul 1998, pentru coordonarea procesului de dezvoltare regională, au luat fiinţă regiunile de dezvoltare, ca subdiviziuni regionale ale României.  Regiunile de dezvoltare nu sunt unităţi administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridică, fiind rezultatul unui acord administrativ între consiliile judeţene şi cele locale. Coordonarea forului consultativ al regiuni se asigură prin rotaţie, anual, de către preşedintele consiliului judeţean al unui judeţ membru al regiunii. România este împărţită în opt regiuni de dezvoltare, numite după poziţia geografică în ţară: Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru, Bucureşti şi Ilfov.

Iniţal, regiunile au primit spre gestionare fondurile PHARE de la Uniunea Europeană. Cu aceaa ocazie au început să funcţioneze agenţiile de dezvoltare regională. Ulterior, pentru a facilita şi monitoriza procesul de integrare, rolul agenţiilor de dezvoltare a sporit. În timp, pe lângă rolul de catalizator de proiecte, agenţiile de dezvoltare au preluat şi atribuţii în a colecta şi agrega date statistice la nivelul regiunii, fară ca prin aceasta să se substituie Institutului Naţional de Statistică. Aceste date au fost utilizate la construcţia primelor programe multianuale de dezvoltare regională. Fiecare regiune are întocmit, într-un mod mai mult sau mai puţin participativ, un asemena program de dezvoltare regională. Coroborat cu acest aspect, regiunile de dezvoltare coordonează proiecte de infrastructură regională şi au devenit membre ale Comitetului Regiunilor când România a aderat la UE, în 2007.

Regiunile de dezvoltare ale României corespund din punct de vedere a clasificării UE cu diviziunile de nivel NUTS-II. Europa este un continent al regiunilor şi în timp acest lucru va fi evident şi în România. La această dată există deja structuri de coordonare de tip regional. Cîteva exemple: amintitele agenţii de dezvoltare regională, organismele intermediare pentru implementarea unor fonduri structurale (resurse umane POS DRU, mediu si protecţia mediului POS MEDIU, agricultura PNDR), instituţii deconcentrate ale staului (Garda de mediu, Oficiul pentru protecţia consumatorilor, Inspectoratele de Stat în construcţii, Direcţiile regionale de poştă) şi exemplele ar putea continua.

Chiar dacă devin din ce în ce mai reprezentative în domeniul dezvoltării regionale, regiunile nu au încă definit statutul administativ. În Uniunea Europeană aceste structuri organizatorice au statut administrativ propriu şi acest model va trebui să-l adoptăm şi noi. Pentru perioada următoare una dintre priorităţile României este de a-şi delimita regiunile de dezvoltare şi de a defini clar rolul acestora. Că aceste noi structuri se vor suprapune peste cele opt care există azi, că ele vor arata altfel ca număr şi configuraţie, încă nu putem şti. Important este ca procesul de consultare să înceapă şi el să fie dezbătut în toate mediile: politic, economic, social-cultural. Numai o dezbatere transpsrentă şi susţinută, continuată pe parcursul a doi sau trei ani ne poate garanta o regionalizare eficientă a teritoriului. Inclusiv criteriile care să stea la baza acestei regionalizări sunt greu de fixat. Important este ca cetăţenii din fiecare regiune să fie mulţumiţi de noua construcţie şi aceasta să le permită un nivel de trai dorit de fiecare (sau de cât mai mulţi posibil).

Consider că pentru viitorii trei ani aceasta va fi cea mai importantă temă a nostră, ca ţară. La fel sunt convins că numai printr-un dialog deschis, sistematizat şi de durată ne vom putea achita cu succes de această provocare. Iar acest dialog trebuia deja început… Dumnezeu să ne dea înţelepciunea de a ne putea onora de această nobilă responsabilitate.

Pe ce stau creşterile de la BVB ?


După primele două săptămâni de tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti constatăm că trendul ascendent se menţine netulburat. Semnalele din economia românească nu justifică nici de departe un asemena parcurs. Posibile cauze de creştere ar fi:
1. Corelarea indicilor BVB cu indicii pieţelor internaţionale;
2. Intrări externe de bani care au stat la păstrare până acum (vom vedea asta în rapoartele BVB de la finele lunii ianuarie);
3. Anticipări de rezultate favorabile în economie (ceea ce nu este cazul în plină criză).

La o simplă analiză aceste posibile cauze sunt contradictorii. În consecinţă pentru perioada următoare cuvântul de ordine ar trebui să fie prudenţa. Înclin şi eu să cred că marcările de profit vor fi tot mai frecvente în săptămânile care urmează. Aceaste tranzacţii ar creşte volatilitatea, spre deliciul traderilor.

Circulă o poveste între traderi care spune că aşa cum sunt primele săptămâni ale anului aşa este tot anul. Sub acest aspect 2010 se aratră a fi un an bun. Şi totuşi, stau şi mă întreb, ce stă la baza creşterilor din acest an…? Dacă luăm în calcul şi creşterile din noiembrie 2009 ajungem la concluzia că piaţa internă şi-a cam epuizat potenţialul cât pentru un an întreg. Altfel spus, piaţa românească nu ar mai avea rezerve de creştere… Revin la întrebările care mă frământă în aceste zile: pe ce stă această creştere? cât mai poate ea dura? … are cineva răspuns???

La început de an 2010, antreprenorii primesc un mesaj favorabil


Aflăm de pe EuroActiv că prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă, actualul executiv, încearcă să îmbunătaţească circuitul administrativ al documentelor constitutive pentru firme. Aflăm că înregistrarea şi modificarea actului constitutiv va fi responsabilitatea Registrului Comerţului. Dacă antreprenorii (sau juriştii acestora) se declară nemulţumitiţi de rezoluţiile puse de Registrul Comerţului se pot adresa instanţei. Prin această măsură urmează să se reducă timpul afectat pentru chestiuni administrative în activitatea firmelor.
Având în vedere faptul că unele firme asteaptă luni sau chiar un semestru întreg pentru actualizarea documnetelor, măsura este binevenită, antrepenorul fiind în mod real ajutat de această iniţiativă. În altă ordine de idei, Registul Comerţului s-ar apropia mai mult de menirea pentru care a fost înfiinţat. Şi nu în ultimul rând, s-ar degreva judecători care ar putea prelua spre soluţionare dosare pe rol din zona litigiilor comerciale.
Ideea este bună la origine. Sperăm ca şi forma finală a actului legislativ adoptat precum şi aplicarea efectivă să rămână bună. Ar fi de dorit ca implementarea să devină operabilă în cel mai scurt timp posibil.